Nicaieri ca in Maramu’

Misc — January 2, 2010

Pe langa antrenamentul clasic de sport, mai exista momente, cum sunt cele de Sarbatorile de Iarna, cand fiecare simte nevoia sa faca o pauza si sa se intoarca la plaiurile natale ca sa-si incarce bateriile. Sa simti ca faci parte dintr-o anumita zona, dintr-un anumit peisaj, de pe un anumit colt de rai.

Nu vreau sa ma laud, dar nicaieri nu-i ca in Maramures. Din pacate vremea nu a tinut cu mine, si ploile destul de dese au topit tot straiul alb de sarbatoare cu care era imbracat Maramuresul in apropierea Craciunului. Ploaie a fost din prima zi in care am sosit,pana aproape de ultima zi de vacanta.

Am inceput plimbarea pe Valea Neagra, Firiza. Apa de izvor de aici nu se compara cu nici o apa plata din nici un ghetar topit, cu nici o apa plata de la dozatoarelele atat de clasice acum in spatiile de birouri americanizate, sau orice apa plata cu titluri subtile, ba ca-s de izvor, ba ca-s de munte, ba mai mult!  de varf de munte. Neah! Mi-as ingreuna bagajul spre Bucuresti cu apa de aceasta, …..dar de ce nu!

Dupa o improspatare cu aceasta apa de izvor parasesc Baia Mare.

Urcand Gutaiul, las in spate orasele, care cedeaza in lupta cu ceata, iar de sus, de la Hanul Pintea, ea se vede in vale victorioasa.

De la Hanul Pintea, vitejii brazi rad in soare, parca zic: “pe noi nu ne-a acoperit nimeni, suntem aici, falnici langa Creasta Cocosului, am scapat!”.

De aici de sus, poti sa vezi departe departe, privirea se opreste doar in creste plesuve si albe de zapada care se inversuneaza sa nu se topeasca, dar nu-i dupa ea…

Mici izvorase se aduna, suierand, si fara sa-mi dau seama , se aduna, facandu-ma sa ma intalnesc cu Mara…as vrea sa o intreb de Pintea, oare Florin Piersic a reusit sa-l  reprezinte pe acest erou atat de bine?…am vizionat de cateva ori acest film, e super, dintre filmele pe care trebuie sa le vada cineva intr-o viata, acesta ar trebui sa fie unul din ele

Primul sat din Maramuresul Istoric, pe valea Marei, este satul cu acelasi nume ca si valea, apoi vine Desesti, unde claile de fan, stau la povesti despre 2009, ca abia s-a terminat, sau oare despre altceva?

Stau ca doua vecine, ce le tin minte din copilarie: Mariuca lui Borca si Ileana lui Morcov. Imi vine sa o intreb pe una dintre ele: Matusa, mai am mult pana la Sighet?

iar in loc sa-mi raspunda, s-ar intreba intre ele: Cine-i coconu aista? Mi-ar scapa inca o data prezentarea clasica, nu sunt obisnuit cu ea: Cela mnicu a lui Vasalia lui Ghiurita din Giulesti, ce sta la Baie! Nu stiu bietele matusi ca eu sunt mai departe de Baia Mare, nici nu le spun ca nu vreau sa le incurc cu atatea informatii.

Plec mai departe, si parca pe aud vorbind: Ai uitat care-i drumu, dupa atata floastar zahait, stai nu te pazi, mai ai a mere !!

Si aveau drepate, dupa Desesti, vine Harnicesti, apoi Giulesti.

Foarte putine porti tipic maramuresene, sculptate de lemn, se mai zaresc pe ici, colo, ce sa mai zic de strasinere: copaci goi, plini de oale de lut, semn ca la casa respectiva e cineva gata pentru nunta, daca e oala rosie in varf, e semn, ca o fata asteapta acest lucru; din pacate tot mai mult modernismul isi arata coltii, cu geamurile termopan, cu izolatia de polistiren, tiglele de beton, care inlocuiesc casele de lemn cu sindrila si parca rusticul acestor locuri vrea sa dispara cu ceata.

Dupa Giulesti, urmeaza Berbesti, iar la hotarul acestei comune se afla Troita Rednicilor, datata in sec. al XVIII-lea. Nu ma pot stapani sa nu fac o mica incursiune in istorie, pentru ca imi dau seama ca am o istorie in spate, istorie pe care nu trebuie sa o las uitata. Un om fara istorie, e nimic.

Familia Rednic, avand descendenta nobiliara, cu rezidenta in Giulesti, pe Valea Marei, a dat Maramuresului numerosi preoti si dregatori ai tinutuluii. Un membru ilustru al familiei a fost Atanasie Rednic (nascut in 1722, in satul Giulesti si decedat in 1772 la Blaj), episcop al Bisericii Romane Unite cu Roma. Troitele de hotar, pe langa insemnul lor de factura religioasa, crestina, aveau semnificatii raportate la credinte (si superstitii) mult mai vechi si inradacinate in subconstientul morosenilor. Acestea erau amplasate de obicei in bifurcatii si intersectii de drumuri, unde se credea ca spiritele malefice au puteri sporite si pot pune stapanire pe drumeti. Astfel, troitele de hotar erau integrate unui sistem profilactic cu conotatii magice (magia alba). Troitele, din lemn sau din piatra, sunt nelipsite din curtea bisericilor maramuresene. Chiar si Principesa Ileana a Romaniei, al saselea copil al regelui Ferdinand si al reginei Maria, fosta arhiducesa de Austria,a cerut sa i se puna la capatai o troita, sculptata „ca prin partile Maramuresului”.

Totul e fain aici chiar si animalele !

Miorita e atat de reala, chiar si in mileniul 3,

iar oile…nu ma lasa sa trec raul Iza, …e tara lor, eu pentru cat de rar vin, sunt doar un vizitator necunoscut pentru ele.

O sa am mare noroc anul acesta, cei doi magarusi: alb si negru, sigur o sa-mi aduca acest lucru, pe doua planuri, oare care-s?

Destinatia, in schimb nu era Sighetul, ci Sapanta cu  Cimitirul Vesel.

Fiecare cruce arata fie ocupatia celui decedat, fie din ce cauza a decedat, aceasta descriere fiind completata si dublata in versuri:

Nu trebuie uitat si artistul de la care a inceput totul. El e Stan Ion Patras, mormantul lui se afla chiar in fata usii bisericii, iar potretul artistului de pe crucea funerara parca te face sa crezi ca se uita in biserica,  participand pentru eternitate la toate serviciile religioase.

Chiar daca nu le-am gasit in cimitir, crucile de mai jos, se gasesc in miniaturi la magazinul de suverniruri:

Iar in loc de incheiere, tot la Pintea si Creasta Cocosului ma duc cu gandul.

Acum ca mi-am incarcat bateriile, ma pot intoarce la pregatirea pentru maraton, mai sunt 3 luni, il simt tot mai aproape si mai aproape.

” Noh va tzuc din Maramu . Siti fericiti !!! “