Florenta Maraton, impresii, impresii

Maraton FLorenta — December 5, 2014

Am ajuns si in orasul lui Da Vinci, Michelangelo, a familiei Medici, primul oras italian ce s-a opus Papei, un oras plin de istorie dar si plin de turisti disperati sa prinda pe pelicula lor, locuri pe care trebuie sa le admiri, evaluezi, calm, absorbi, in timp ce sorbesti o cafea. Dar ce sa-i faci, vin de departe, sunt fratii nostri de peste Prut si nu au cum sa vina tot timpul in Florenta.

De cum am intrat in avion, m-am uitat la incaltamintea oamenilor sa vad cine are “papuci” de alergare, si culmea ca am gasit, erau niste portughezi, care veneau sa faca lobby pentru maratonul din Porto, a doua zi, in expo. Ajuns in Italia, ma simteam din nou, ca acasa.

A doua zi am mers la Expo Maraton, mi-am pus clopul pe cap, tocmai din marea sete de a fi in centrul atentiei tuturor, din nou am facut lobby pentru Maramures si traditiile lui.

Mi-am luat numarul, imi place enorm atmosfera din expo, toata lumea vorbeste tare, e fericita, poti sa aflii multe sfaturi, multe informatii despre maratoane de care n-ai auzit. Am fost un pic dezamagit ca am dat peste standul Maratonului de la Bucuresti, dar nu era nimeni prezent, am asteptat un pic dar nu a aparut cineva.

Apoi am vizitat orasul, m-a fascinat Catedrala medicilor, octogonul, hexagonul ce o fi ala, de aur, din fata ei. Asiaticii astia sunt de groaza, cum sa-ti faci selfie cu poarta de aur, incredibil… NU SUNT RASIST dar cer un minim de respect pentru arta si istorie. Imi aduc aminte la fel, de selfie-urile din Colosseum, wtf!!!

In fine, hai sa fim pozitivi. Am schimbat multe idei, opinii, sfaturi cu Bogdan, un triatlonist de la care ai de invatat multe. Mi-am pregatit echipamentul pentru a doua zi, numarul, deja totul e o rutina, la cate curse am facut numai in 2014.

M-am trezit a doua zi dimineata, m-am echipat repede, am trecut raul Arno si deja piata vuia de maratonisti. Cu greu puteam trece prin valul de alergatori, sa imi pot lasa geanta la garderoba. Mi-a luat ceva pana m-am intors la start, lumea tremura de frig si totusi aveau zambete pe fata, unii isi descarcau emotiile, injurand, dar sa nu fie cu banat, italienii astia nu au imaginatie, doar cu catzo, in sus si jos. Eu stiu cel putin 20 numai cu coliva, dar nu stiam cum sa le traduc 😉

Cand a inceput sa se dea startul, parca ca la un Ole, Ole masiv, lumea si-a aruncat de pe ei, echipamentul in plus, pungi, saci termici, salopete si au inceput sa alerge in valuri. Orasul ne-a intampinat foarte fain, o vreme buna de alergare se anunta, dupa o ploaie rece de dimineata. Iar mi-a trecut prin minte gandul ala: eu de ce alerg, de ce am venit acum aici? Am scapat de el, ca eram mult mai atent sa fiu prins in cadre, de fotografii ce erau deasupra noastra, pe niste macarale. Traseul a mers foarte bine, pana am dat de piatra cubica, moartea genunchilor, faceam si eu ca pasarea ioioioi. Chiar daca traseul parea o singura tura, de fapt, erau doua ture, doar schimbandu-se sensul de alergare.

Am ajuns la finish, am facut si eu o poza cu medalia si fuguta m-am dus la prima piata deschisa circulatiei sa iau un taxi spre aeroport. Mi-am schimbat doar tricoul si pus medalia la gat. Am degustat si expresso-ul florentin. Bunicel, mai ales ca cerusem din nou, cum imi place mie sa-i sochez pe italieni, da mi doppio esspresso e anche uno, aratandu-i cu degetele , cifra trei. A venit si taxi-ul si ca o nefacuta, intru cu taximetristul in discutii legate de coruptia din Biserica Catolica vs Biserica Ortodoxa, care-s diferentele intre africani si romani in Italia, de ce aurul nu trebuie folosit in cultul religios, si multe teme fierbinti. Taximetrisul, pe langa faptul ca i-a placut discutia, mi-a zis ca ma felicita pentru italiana mea. Pai, daca serialul : “Eu in Italia ma duc / Ca la hanul lui Manuc”, a ajuns la episodul 4, normal ca mi-am imbunatatit limba. Ajuns in aeroport, am primit felicitari de la toti politistii care erau pe la verificari, in duty free am primit un mic cadou, pentru faptu ca am alergat la maraton, am ramas uimit, florentinilor chiar le pasa de maratonisti :). Si in avion, am purtat mandru medalia, de fapt, pana am intrat pe usa in barlogul meu, am tinut-o la gat.

Cam aceasta a fost tot!

Ps: Iarasi, ca o nefacuta, am terminat maratonul, ascultand urmatoarea melodie, aici . Evident ca startul l-am pornit, ascultand, exact de la secunda respectiva, pasajul aceasta.

Ps2: Si ca un ardelean caracteristic, nu ma grabesc, o iau incet dar sigur.
Ofofof! RIP pentru Luigi Ocone.

Ps3: Medalia, comemoreaza pe verso aniversarea de 450 de ani de cand Michelangelo a devenit o legenda vie.

Ps4: Florenta, pe langa ca trebuie alergata, trebuie sa fie si savurata, incet, incet, foarte incet!