Maraton Cluj — April 11, 2011
Daca tot mi-am dorit sa fac 2 maratoane intr-o luna, am zis de ce sa nu incerc sa ma duc aproape de casa, in Cluj, la prima editie a Maratonului International. Vremea a fost foarte faina, din punctul meu de vedere, sambata cand am ajuns parca vrea sa descurajeze pe cat mai multi alergatori, dar noi CUTEZATORII am pornit din Bucuresti pentru a infraunta orice provocare. In afara de mine, toti ceilalti erau la prima provocare: primul maraton, primul semimaraton, primul cros.
Am iesit f bine, la final toti am terminat ce ne-am propus, ba mai mult fiecare era nemultumit pentru ca putea mai mult, asa ca ne-am stabilit urmatorul obiectiv deja, aseara pe tren deja il stabileam.
Fiecare am pornit cu gandul sa reusim ce am cutezat sa ne gandim, mare mi-a fost surpriza ca am reusit sa obtin un timp foarte fain: 4h 25 min, anul trecut chiar pe 11 aprilie, aleargam la Paris, terminand cu un timp de 5h 23, intr-un an de zile, mare mare mare progres.
E al doilea maraton cand imi fac praf sfarcurile, poate trebuie sa patimesc cand alerg pentru caritate, aceasta sa fie doar jertfa mea, sau poate preotul la care am strigat, la inceputul cursei: “Sarut-mana parinte!” in loc ma binecuvanteze m-a afurisit! :p
In loc de finish sunt foarte fericit pentru ce am facut la Cluj, toti CUTEZATORII, iar am filmat ce era mai important din maraton, finalul chiar in timp ce alergam π
deja deviza grupului e : “Pentru ca pot!”, exact acelasi lucru l-am exclamat eu cand am facut recordul meu personal; normal ca am inceput maratonul cu bine cunoscutul “Allah Akbar!”, e al treilea maraton consecutiv pe care-l incep asa
Si cateva poze, o sa mai vina mai multe, trebuie sa le recuperez de pe la Cutezatori
Presa locala deja ne-a imortalizat, vezi aici
Iar in loc de final, vreau sa zic urmatoarele Cutezatorilor:
Vitejilor vreau sa beau cu voi inca o cupa de vin π pentru felul in care ati alergat, pentru victorie!!!!!!!!!!!
ciuz
Elu
ps: multumesc Vsmall ca iar ne-a ajutat sa dam o alta culoare Maratonului, iar tie cititorule, iti ofera un discount folosind codul urmator: EM01062011, iar ca sa imortalizati aceste inedite clipe F64 iti ofera la fel un discount cu urmatorul cod: EMRD11. ENJOY!