126 km alergati

Competitii — October 20, 2010

adunati, atat sunt cele 2 maratoane si cele doua semimaratoane alergate pana acum.

Cand am atins al 126-lea kilometru, toata lumea ma aclama, asa mi s-a parut mie, dar a fost un atlet african care terminase maratonul intreg, a fost o faza faina, distractiva, care m-a umplut de respect fata de respectivul alergator. Pentru multi dintre ei alergarea nu e o dependenta, ci un job, nu o fac ca sa se mentina in forma, sau cine stie din ce alt scop pe care noi amatorii il avem.

Ma simt cu atat mai mandru pentru ca stiu ca am alergat pentru caritate. Inca de la primul kilometru imi venea sa renunt, incepusem cursa nu atat de motivat ca altadata, sa fie din cauza faptului ca stiam ca am mai facut acest traseu, dublu de fapt, anul trecut, de faptul ca maratonul se desfasoara in ture, si incet incet apare plictiseala iar corpul nu mai e motivat sa performeze peste capacitatiile lui, nu mai e senzatia aia de necunoscut, de cucerire, pe care o are un explorator; indiferent care era/erau cauzele, am simtit lucrul acesta. Dar in acel moment mi-am adus aminte ca eu alergam pentru un scop, ca maramuresenii mei de acasa se gandeau la mine, ca si cei din Clubul de miscare pentru Sanatate precum si cei din Traiesc Sanatos. Cu fiecare dintre ei m-am intalnit in toate etapele cursei.

Sa dai mana cu cineva, fie el si necunoscut, sa-ti incurajezi cunoscutii, sa dai sticla de apa celui de langa tine, asta e cu adevarat spiritul maratonului si anul acesta a aparut si la noi. Chiar cand am venit la start, am luat un taxi sa ma menajez si l-am tras de limba pe sofer, era evident iritat de faptul ca s-a inchis circulatia, ca trebuie sa se ocoleasca atat, nervos evident de faptul ca aceasta stare va tine cel putin 6 ore. I-am recomandat evident sa introduca un pic de miscare in viata lui extrem de sedentara, si garantat va vedea treburile altfel. I-am zis: daca nu era maratonul, sigur mi se plangea de altceva, taximetristii sunt niste plangaciosi si niste nemultumiti, dar nu despre ei vreau sa scriu aici.

M-am dus sa-mi ridic tricoul cu Hospice, am fost f emotionat cand l-am luat pe mine, da alergam pentru o cauza caritabila. Chiar daca nu s-au strans banii care mi s-au promis, cred ca si intentia conteaza, poate multi au uitat, au amanat, au incurcat zilele cand trebuie sa doneze, poate unii n-au putut, din binecuvantate princini, oricum trebuie sa le multumesc pentru ca, garantat 100% s-au gandit ce voi face la semimaraton. Tocmai lor, trebuie sa le multumesc ca nu m-au lasat sa renunt, am renuntat in schimb la echipament, am renuntat la un batonel energizant, batonel care imi dadea “gazul” care m-ar fi dus mai aproape de 2 ore, rezultat final al cursei.

Este cel mai bun timp al meu pana in prezent.

Un rol foarte important e mesajul obiectivului atins, fara acesta obiectivul e f greu de atins. Inca o data o astfel de cursa e un test de anduranta nu numai fizica ci si psihica. Asa cum arata poza de mai jos, acele pete rosii, sunt de la o donare de sange mai mult decat voluntara, …erau sfarcurile ….suna aiurea, stiu, dar ce conteaza e ca nu simteam deloc disconfortul respectiv, continuam sa alerg, preocupat doar sa-mi indeplinesc obiectivul.

Vreau sa le multumec celor de la Hospice Casa Sperantei, m-au tratat regeste dupa cursa, si mai mult au incercat sa-mi curme din dezamagire ca nu am reusit sa strang mai multi bani, pentru prima data e foarte bine . Dar eu merg mai departe, si mesajul urmatorului obiectiv e tot acelasi, tot un mesaj de caritate pentru ei.

Care este urmatorul obiectiv? Il stiam si-l anunt public: Sahara Maraton, prin profilul lui acest maraton este mai mult decat umanitar pentru refugiatii din zona respectiva unde se desfasoara cursa. E f fain sa stii ca alergi pentru cineva care are probleme, …iar of inca odata, daca pentru fiecare metru alergat reuseam sa atrag un leu, eram “in the flow” cum zice englezu. Data viitoare

Vreau sa-i felicit si pe cei din Clubul de Miscare pentru Sanatate pentru ca majoritatea au reusit sa termine cursa populara, pentru ca Ioana-Raluca a alergat la randul ei semi maratonul si la anul stiu deja ca si-au propus mai mult.

Si ca o promisiune aici, anul viitor pentru cine alearga semi si full maraton, un tricou profi din partea mea

Chiar citeam un articol inainte de a scrie acest post, si intradevar nu este un drog mai puternic ca alergarea, se recomanda in doze de 21km minim, si pe trasee cat mai grele, sau pe conditii cat mai vitrege.

Sunt curios daca o sa ating 1000 km alergati, 10.000 sau cati mi-a rezervat Cineva acolo sus pentru aceasta viata.

Multumesc tuturor pentru felicitari, scrise,nesecrise, gandite, vorbite, sms-ite, telefonate..etc

Elu

ps: deja simt mirosul desertului 😛